Incredibil!
Cand am primit mesajul de la O. (Te pup cu dor şi îţi zic de pe acum LA MULŢI ANI 
pt piciul tău, că ramolita de mine aş putea să uit să te sun sâmbătă. Mă gândeam că deja e mare, aşa că îi doresc să fie sănătos şi norocos şi să aibă lipici la fete (la cât e de frumuşel şi de simpatic, nu va fi, oricum, o problemă), iar pe tine te felicit că ai trecut cu mintea întreagă de cel mai greu an din serviciul de mămică şi îţi doresc să te bucuri în continuare de fiecare clipă minunată a acestei aventuri de a-l face mare şi apoi, bineînţeles, aştept cu interes să te văd cum vei fi ca bunică. ) am realizat ca bebelusul meu a crescut si ca deja e mai bine... adica nu mai este chiar bebe mic si mie nu imi mai este atat de frica sa nu-i fac rau fara sa vreau. Are dreptate O. Cel mai greu an din viata mea a fost! Cate griji, cate temeri, cate ore de plans si de nesomn, cata furie si frustrare! Si totusi a trecut si daca ma uit in urma nu imi mai amintesc mare lucru din partile rele pentru ca treptat ne-a fost mai bine, din ce in ce mai bine! Pentru ca fiecare zi trecuta a insemnat ca a mai crescut putin, pentru ca am inceput sa-l inteleg si sa se exprime, sa-si afirme nevoile si sa i le ghicesc inainte de a le avea. "Serviciul de mamica" este cel mai greu, dar si cel mai minunat! Este serviciul care iti ofera cele mai mari satisfactii si sunt ale tale... ale tale personale si nu ti le poate lua nimeni. Din functia de mamica nu poti fi indepartata si orice ai face nu pierzi aprecierea puiului de om pe care il cresti si peste toate beneficiezi de ceva ce niciun alt serviciu nu-ti ofera - dragoste!
pt piciul tău, că ramolita de mine aş putea să uit să te sun sâmbătă. Mă gândeam că deja e mare, aşa că îi doresc să fie sănătos şi norocos şi să aibă lipici la fete (la cât e de frumuşel şi de simpatic, nu va fi, oricum, o problemă), iar pe tine te felicit că ai trecut cu mintea întreagă de cel mai greu an din serviciul de mămică şi îţi doresc să te bucuri în continuare de fiecare clipă minunată a acestei aventuri de a-l face mare şi apoi, bineînţeles, aştept cu interes să te văd cum vei fi ca bunică. ) am realizat ca bebelusul meu a crescut si ca deja e mai bine... adica nu mai este chiar bebe mic si mie nu imi mai este atat de frica sa nu-i fac rau fara sa vreau. Are dreptate O. Cel mai greu an din viata mea a fost! Cate griji, cate temeri, cate ore de plans si de nesomn, cata furie si frustrare! Si totusi a trecut si daca ma uit in urma nu imi mai amintesc mare lucru din partile rele pentru ca treptat ne-a fost mai bine, din ce in ce mai bine! Pentru ca fiecare zi trecuta a insemnat ca a mai crescut putin, pentru ca am inceput sa-l inteleg si sa se exprime, sa-si afirme nevoile si sa i le ghicesc inainte de a le avea. "Serviciul de mamica" este cel mai greu, dar si cel mai minunat! Este serviciul care iti ofera cele mai mari satisfactii si sunt ale tale... ale tale personale si nu ti le poate lua nimeni. Din functia de mamica nu poti fi indepartata si orice ai face nu pierzi aprecierea puiului de om pe care il cresti si peste toate beneficiezi de ceva ce niciun alt serviciu nu-ti ofera - dragoste!
Acum, la un an, omu' mic nu mai moare nici de foame, nici de sete pentru ca cere ce vrea si se autoserveste daca este ceva comestibil prin preajma... Bine are tendinta sa se autoserveasca si din cele necomsetibile, gen sapun in care si-a infipt dintii chiar ieri, gel de dus pe care il linge de pe degete la fiecare baie daca nu-l clatesti instantaneu dupa ce l-ai sapunit.
De asemenea, incepe sa stie ca daca pica din pat se loveste. Asta nu-l impiedica cand are accese de kamikaze se se arunce in gol testandu-ne reflexele. Suntem mai ceva ca portarii de fotbal.
La fel de bine stie ca daca da cu capul face "poc". Asta il distreaza teribil asa ca da intentinat cu capul si exclama printre hohote de ras "pa...c" (c-ul aproape ca nu se aude, dovada ca o sa vorbim pasareasca inca multa vreme)
Profita de toti cei din jur si intinde coarda cat il tin puterile, testandu-mi mie nervii pana dicolo de limita!
Mamaie este beneficiara directa a tuturor mutrelor. Se face ca plange, pune bot si se agata de ea de zici ca se termina pamantul si se prabuseste in hau, iar biata mamaie pleaca seara de la noi cu ochii in lacrimi ca plange puiul, doar ca, dupa ce se inchide usa lacrimile din ochii puiului dispar si reincepe joaca... hmmm!
Pune mana unde nu are voie si vrea sa faca doar ce stie ca nu e ok. Jucariie nu sunt bune de joaca, in schimb e intereant de deschis si inspectat sertare, de scos hainutze din rafturi, eventual de aruncat castroane cu sau fara mancare, de scuipat mancarea peste tot si eventual pe oameni, de rasucit pe toate fetzele in carucior si cate altele pe care nu mi le mai amintesc acum! Oricum imaginatia lui la facut prostii nu are limite
Norocul lui ca e amestecata cu o inteligenta care te lasa masca: daca intra ceva sub mobila se intinde pe burta si baga mana sa scoata ce a scapat, stie sa recunoasca un stechar si sa il puna in priza (ceea ce desigur n-are voie!), recunoaste diverse obiecte si stie ce fac... ceea ce mie mi se pare uimitor! In definitiv ieri era un pui de om care statea unde-l puneai fara se se poata misca si abia daca avea voce sa planga!
La capitolul vocabular ramanem la interjectii - preferate "ba" (bau) si "pa" (poc) si desigur, ca atfel n-ar fi copilul meu, nu zice "mama" decat cand are nevoie stringenta de ceva printre hohote de plans prefacut, dar zice des "tataie" (enervant de des daca te gandesti numai la milionul de ori de acum vreo doua dimineti cand tataia nu l-a vizitat) si uneori "tata". Mamaie e "babai" arareori si mai avem, tot rar, in vocabular un "papai" care am dedus ca inseamna "papa" De unde vine "i" final la toate habar n-am, dar deocamdata e haios!
Aaaa! Saptama asta, ca tot face un an maine, a facut primii doi pasi singur!
Acum imi vine sa rad de cat de frica imi era sa stau cu el singura la inceput! Bine, oricum mai am accese de groaza, doar ca acum altceva le determina - neastamparul lui, energia debordanta care i-a atras renumele Duracell. Nu sta potolit decat cele doua ore de somn, in rest trebuie sa fiu cu ochii pe el pentru ca pemanent dulghereste ceva!
Insa nu ma plang! Este copilul pe care mi l-am dorit... placut, vesel, sanatos si destept! si desigur, cu multa multa personalitate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu