Programarea era facuta pentru joi, 21 iulie 2011... dimineata. Ultima dimineata in care nu eram in mod concret mama lui Andrei. M-am trezit si m-am cantarit... 77kg. Enorma... "Elenutza balenutza"... "casalot micutz"... "patratzel"... nici nu mai stiu ce epitete auzite vreodata imi reveneau in minte. M-am spalat uitandu-ma in oglinda din baie atenta la trasaturile viitoarei mamici. Nu ma schimbasem prea mult. Eram dolofana, ce-i drept, dar atat! Parca sarcina imi priise. Imi placea de mine! M-am machiat riguros si mi-am pictat unghiile de la picioare... Operatiune dificila, dar ma facea sa ma simt bine!
Am plecat cu sotul meu care nu stia cu ce sa se imbrace ca sa fie frumusel la intalnirea cu "ghindutza". Era amuzanta emotia lui... iar pe mine ma pocnise calmul! as fi vrut a fiu si eu asa emotionata rau... sa-mi fie nitzel frica... sa imi transpire palmele ceva...
Drumul cu masina a fost scurt.
Eram imensa si mergeam greu, dar mandra... mandra de nu se poate de burta mea, de picioarele umflate, de sotul de langa mine.
Apoi lucrurile s-au precipitat. Lasat haine la garderoba si primit camasa de spital (Nesuferita croiala au de parca trebuie toata lumea sa aiba acces lejer la tot interiorul!). Facut fisa de internare. Semnat hartii. Luat analize. Mers in salonul in care aveam sa revin dupa operatie. Venit anestezistul sa-mi explice ce si cum. Mi-a dat indicatii despre cum sa stau cand face injectia si ce sa misc si sa nu misc dupa operatie.
Eram ca intr-un film in care imaginile se derulau in jurul meu, dar parca nimic nu ma putea atinge... Zambeam frumos... Oamenii erau draguti cu mine si totul era ok. Nici chiar nenorocirea de sonda cu care ma speriase prietena mea n-a fost asa rea!
Au urmat perfuziile. Am mers in sala de operati si m-am trezit ca dupa o piscatura in spate nu-mi mai simteam jumatate de corp. Doctora si-a vazut cuminte si dragutza de treaba, asistenta m-a tinut de vorba, anestezistul mi-a mai explicat una alta, iar la 10:20 Andrei tipa din toti plamanii la noi (Care nu-s deloc de neglijat!) Il deranjasem pesemne de la somnul de dimineata!
Imi amintesc ca primele i-am vazut talpitele. Supradimensionate in raport cu picioarele lui subtiri si m-am gandit "Doamne ce talpi imense are!" Apoi oamenii s-au gadit ca vreau sa ma conving ca e baiat! Si abia dupa aceea i-au apropiat capsorul mic pentru cateva secunde de mine. Cel mai frumos lucru pe care l-am vazu vreodata! O fata delicata cu pielea subtire, rumena de parca nu abia se nascuse. I-am atins un colt de guritza si instinctiv a cautat cu buzele papica!
Iepurasul meu dragutz si topaitor se nascuse!
Era bine si primea nota 9! Daca mama lui avea curaj sa-l nasca normal probabil ar fi fost un copil de zece. Mamica, si-am oprit punctul din oficiu! Nu regret insa alegerea facuta, pentru ca pentru mine nasterea n-a fost o experienta traumatizanta! (Stiu persoane care s-au chinuit 12, 17 ore... pentru ca in cele din urma sa nasca tot prin cezariana!) Pentru mine Andrei a fost un cadou frumos primit cu bucurie si extrem de putina durere!
Au fost vreo doua momente dupa ce au trecut efectele anesteziei pana a primi un analgezic, vreo doua dureri de cap, probabil pana a disparut tot anestezicul din corpul meu si evident infioratorul moment cand am coborat din pat prima data dupa operatie! Dar durerea aceea crunta a tinut cateva secunde, apoi a devenit suportabila si de vineri pana luni cand plecam acasa eram aproape complet refacuta! Coboram din pat, ma ridicam ok si imi tineam bebelusul in brate fara efort!
Mai dureros a fost programul de maternitate!
Adica, opinia mea era ca daca cineva vrea sa te extermine te duce acolo pentru vreo luna si cand iesi esti mai ceva ca dintr-un lagar! Asta daca mai iesi! Programul este atat de strict ca nu-ti ramane timp sa te odihnesti. Eram ametita de nesomn, imi pierise pofta de mancare si preferam sa ma mai odihnesc 10 minute decat sa merg la masa... care mie mi se parea fabuloasa pentru ca-mi amintea de tabara - macaroane cu branza, gris cu dulceata, marmelada cu unt si ceai... Masa de pranz nu o comentez ca n-am ajuns la ea!
Ce faceam in maternitate? Cam la trei ore alaptam... exceptie noaptea cand de la 24 pana pe la 5/ 6 bebeii mancau la sticlutza. Inainte de alaptare era inevitabil ora de "toaletare", intre orele astea ba ti se punea termomentrul, ba erai consultat, ba ti se faceau tot felul de pansari si spalari, ba se mai trezea cate cineva sa te viziteze... Nu-mi doream sa vina nici macar sotzul meu sa ma vada... Daca vroia sa se duca la bebe... pe mine sa ma lase sa dorm...
De atunci sufar de somnolentza cronica! Adica nu mai reusesc sa ma odihnesc cu nici un chip... as dormi trei zile si trei nopti ca in basme... Dar probabil voi reusi asta cand Andrei va fi mare, insurat la casa lui si va avea pe altcineva sa-i poarte de grija!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu