Sau"Despre pierderea repetata a identitatii"
Trebuie sa recunosc ca doar pentru scurt timp, in si mai scurta mea viata mi-am apartinut mie si am fost eu.
Cand eram mica, oamenii se refereau la mine ca "fetita lui tati si a lui mami" (inlocuiti voi cu numele care va convin), "nepoata lui X", "eleva lui Y" etc. etc.
Abia undeva intre liceu si facultate am devenit EU. Nu mai eram nici fiica lui..., nici nepoata lui..., nici eleva lui... si nici studenta lui... Eram EU cea care devenisem cu multe eforturi si chinuitoare dileme si imi placea de mine asa cum eram. Puteam sa fac cam tot ce vroiam PENTRU MINE pentru ca doar EU contam PENTRU MINE.
Mai tarziu am devenit "sotia lui..." si de atunci lucrurile s-au cam complicat. Nu pentru ca nu mai eram eu, ci pentru ca eu eram parte din ceva si pentru ca pe nesimtite EU devenisem NOI. Noi 2 care intre timp (mai exact intre 2 ani si jumatate de "mariaj" fericit) am devenit NOI 3
Doi oameni intregi si un pui de om... EL in devenire!
Iar EU am devenit, de data asta nu fara sa-mi dau seama, MAMA lui ANDREI! (Ma loveste rasul cand ma gandesc ca urlau televizoarele de sloganuri gen "Tara lui Andrei", "Scoala lui Andrei" acum ceva vreme si tocmai numele lui Andrei ne-am gandit sa-l dam si noi piciului).
Mama lui Andrei este un "om nou" in sensul ca nimic din ceea ce viata ei insemna inainte nu mai are niciun sens in fata puiului de om fara aparare si total lipsit de constiinta de sine care a cucerit incetul cu incetul fiecare particica din fiinta celui 2 NOI de mai nainte si si-a luat in stapanire provinciile cucerite cu aroganta inocenta si autoritate de necontesta!
Sunt, de fix 8 luni si pentru totdeauna, MAMA lui ANDREI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu